Chemarile Invierii

Cristos a înviat din morți (1 Cor. 15:20). Acest fapt este cel mai important din istoria omenirii, este piatra unghiulară a credinței creștine. Dacă Cristos n-ar fi înviat, atunci creștinismul, cu tot ce înseamnă el, ar fi doar ceva care face mare zgomot dar fără nici o noimă (1 Cor. 15). Mîntuirea din păcat, trăirea în sfințenie și nădejdea învierii credincioșilor ar fi ceva imposibil; ar fi de fapt niște minciuni vrednice de condamnat, iar noi, cei care iubim viața cu Dumnezeu, am fi cei mai nenorociți dintre oameni (1 Cor. 15:13-19). Dar (îmi place enorm de mult acest „dar”, pentru că răstoarnă fără drept de apel perspectiva deșartă despre care am vorbit și pune în loc un fapt real și glorios) acum, Cristos a înviat din morți (1 Cor. 15:20).


Învierea Domnului Isus Cristos este un eveniment care are în ea o chemare cu un mare potențial irezistibil pentru om, în special pentru cei care Îl iubesc pe Cristos, Domnul și este o imensă provocare pentru oricine care află despre ce s-a întâmplat în dimineața învierii. Evenimentul învierii stârnește uimire, transformă pe cei care cred în el și-i ridică din cea mai adâncă groapă spirituală, pentru a-i duce pe cele mai înalte culmi ale vieții, dar și îi sperie de moarte pe cei care înțeleg implicațiile acestui eveniment însă nu sunt dispuși să-l accepte pentru viața lor (Mat. 28:11-15). Aceste chemări și provocări le putem vedea în relatările evangheliștilor (vezi Matei 28; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20-21), dar și în restul Noului Testament. Să ne uităm la câteva dintre ele și de asemenea să ne evaluăm pe noi înșine în lumina lor.


1. Nu vă temeți! (Mat. 28:5)
Acesta a fost mesajul îngerului către femeile care au venit la mormântul Domnului, în dimineața din ziua întâi a săptămânii. Aceste femei erau timorate de situația în care erau toți ucenicii lui Isus. Noi știm că după răstignirea lui Isus toți cei care îl urmaseră pe El se așteptau la ce era mai rău din partea conducătorilor iudei și romani (de frica iudeilor, ucenicii se baricadaseră pur și simplu în încăperea în care erau – Ioan 20:19). Femeile erau timorate și de confuzia în care ucenicii și toți prietenii lui Isus fuseseră realmente aruncați din cauza condamnării la moarte a Domnului lor (vezi Mat. 28:5). Cine era cu adevărat Cel pe care-L urmaseră? Desigur, toți ucenicii credeau că El este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Dar, conducătorii iudei credeau că El fusese un înșelător; de aceea L-au dat la moarte. Și faptul că El a murit în ocară, ca și blestemat de Dumnezeu (Gal. 3:13), părea să dea dreptate dușmanilor Lui. De ce Dumnezeu Tatăl nu Și-a apărat Fiul? Toate acestea se loveau cap în cap în mintea femeilor și a tuturor ucenicilor Lui (vezi Lc. 24:19-21). Femeile, de asemenea, erau preocupate de piatra care astupa mormântul și care era foarte grea. Oare cine urma să le prăvălească această piatră? (Mc. 16:3). Mai mult, se produsese un mare cutremur în acea dimineață (Mat. 28:2). Ce însemna oare acest lucru? Teama le înfășura cu putere pe aceste femei. Marcu folosește un cuvânt mai puternic decât Matei; el vorbește despre „spaimă” (Mc. 16:6). Când au ajuns însă la mormânt, s-au confruntat cu o altă surpriză: piatra era dată la o parte, și niște ființe cerești (erau îmbrăcate în haine strălucitoare - Lc. 24:4) le-a întâmpinat, dându-le de veste că Isus înviase și chiar reproșându-le că degeaba căutau între

cei morți pe Cel ce era viu (Lc. 24:5). Avalanșa aceasta de situații cu siguranță le-a accentuat femeilor uimirea și teama.
Adevărul este că, atunci, în ziua învierii Domnului, s-au petrecut evenimente în care divinul s-a manifestat în lumea umană. Întotdeauna, când omul a fost față în față cu intervenția lui Dumnezeu, teama a fost acolo în om (vezi, de ex., Apoc. 1:17). Și întotdeauna, atunci când în aceste experiențe au fost implicați sfinții Domnului, ei au fost întâmpinați cu cuvintele încurajatoare ale Domnului, „Nu vă temeți”. Este o mare încurajare pentru sfinții Domnului că El cunoaște slăbiciunile și limitările noastre umane și nu ne lasă în starea de teamă - El ne ridică.
Înțelegem, prin această încurajare a îngerului, că Dumnezeu, deși ne surprinde prin manifestările Sale, El nu este insensibil și lipsit de înțelegere cu privire la statutul nostru de ființe slabe. De fapt, chiar aceste manifestări ale gloriei divine, vin în întâmpinarea omului. Îngerul de fapt le-a spus femeilor că Isus a înviat (Mat. 28:5-6). Cutremurul nu a fost altceva decât intervenția puternică a Domnului pentru a înlătura piatra de la ușa mormântului și a rezolva problema femeilor care le preocupa de drum. Acest „nu vă temeți” are de-a face, într-un sens cu slăbiciunile noastre umane, din care Domnul vrea să ne ridice, într-un alt sens are de-a face cu dorința Sa de a veni în întâmpinarea nevoilor noastre și, de asemenea, cu realitatea învierii Domnului care putea aduce adevărata bucurie în sufletele înspăimântate și îndurerate ale celor care Îl iubeau pe Domnul Isus Cristos.
Nu vă temeți! Acest îndemn este pentru fiecare dintre noi, cei care credem în Domnul Isus, și pentru cei care citesc aceste cuvinte. Domnul Isus Cristos a venit și a înviat să ne dea pacea Lui, o pace atotcuprinzătoare și o pace dincolo de orice înțelegere (Ioan 14:27; 16:33).


2. Veniți de vedeți! (Mat. 28:6)
Îngerul explică femeilor care au venit la mormântul Domnului că El nu mai este în mormânt; El a înviat. Și apoi, îngerul le-a invitat să constate ele însele că locul din mormânt este gol. Ele puteau vedea cu ochii lor că faptul învierii Domnului este unul pe deplin real și palpabil.
Acest adevăr are o imensă însemnătate pentru toți cei care doresc să se edifice cu privire la adevărul învierii dintre cei morți a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Nicăieri în Noul Testament nu se sugerează, nici cât negru sub unghie, că învierea Domnului a fost doar o realitate contemplativă. Și nicăieri în Biblie nu vedem că oamenii din poporul lui Dumnezeu, sau că credincioșii Domnului ar fi fost oameni visători, predispuși la a crede orice minune de la Dumnezeu. Nici chiar ucenicii Domnului Isus și nici măcar femeile care au venit la mormânt nu au fost oameni care să fi fost ușor de convins, cu privire la realitatea învierii Domnului. Dimpotrivă, au fost oameni foarte raționali (vezi Toma - Ioan 20:24-29), cu picioarele bine înfipte în pământ, uneori prea greu de convins (Domnul Isus a spus la doi dintre ei, pe drumul Emausului, că sunt nepricepuți și zăbavnici cu inima, când este vorba să creadă cuvintele profeților - Lc. 24:25). Mai mult, au fost oameni care au fost puternic marcați de tot ce s-a întâmplat cu Domnul lor în ziua patimilor, marcați de tragedia de la Golgota în așa măsură că au ajuns să piardă din vedere tot ceea ce Domnul Isus Cristos le-a spus despre învierea Sa. Înțelegem din toate acestea că învierea Domnului Isus Cristos a fost un eveniment atât de real (deja ajungem să ne jucăm cu cuvintele - faptele nu pot fi decât reale sau nereale; dar simțim nevoia uneori să vorbim în așa fel încât să fim convingători într-un context cu totul excepțional, acela determinat de evenimentul învierii Domnului), atât de convingător, încât el a spulberat pur și simplu tot impactul psihologic produs de realitatea îngrozitoare a patimilor Domnului din ziua de vineri.


Îndemnul „veniți de vedeți” are menirea pentru noi, așa cum a intenționat Dumnezeu în privința ucenicilor și prietenilor Domnului, să avem și să dezvoltăm convingeri puternice cu privire la adevărurile mântuitoare. Este extraordinar să vezi că argumentele învierii Domnului Isus sunt foarte multe și foarte puternice. Dacă cineva este într-o situație ca aceea a ucenicilor lui Isus (chiar și ca cea a pesimistului Toma - Ioan 20), și totuși vrea să fie convins de adevărul învierii Sale, el poate să ajungă să fie pe deplin convins să creadă că într-adevăr Isus a înviat.
Ucenicii, inclusiv femeile, au fost convinși de faptul că mormântul era gol (Mat. 28:6); de faptul că cuvintele îngerului erau în concordanță cu ceea ce zisese Domnul Isus (ei și-au amintit acele cuvinte - Mat. 28:6); au fost convinse de arătările Domnului înviat (Vezi Mat. 28:9 și toate relatările evangheliilor în acest sens); de cuvintele sfintelor Scripturi (vezi Lc. 24:25-27). Domnul cel înviat a știut cum să administreze dovezile învierii Sale în așa fel încât toți, inclusiv Toma (Ioan 20:26-29), au fost așa de convinși de realitatea învierii Sale, încât au fost dispuși să și moară pentru acest adevăr. Este drept că noi, cei care nu am fost martori oculari ai acestui glorios fapt, nu l-am văzut pe Domnul nostru că este viu. Noi suntem chemați să credem, doar, mărturia martorilor oculari despre învierea Domnului (vezi Ioan 20:29). Ce să însemne oare acest lucru? Că noi, cei credincioși de-a lungul istoriei bisericii, ar trebui să fim oameni creduli? În nici un caz. A crede în Cristos și în învierea Sa nu înseamnă să fim oameni naivi și creduli. Noi suntem chemați prin Evanghelie să avem convingeri creștine puternice, bazate pe argumente solide (vezi Luca 1:1-4). Dar, diferența dintre martorii oculari și ceilalți credincioși este diferența dintre cei care au văzut cu ochii lor și care au auzit cu urechile lor și au pipăit cu mâinile lor, tot ceea ce a fost legat de persoana și lucrarea lui Cristos Isus (vezi 1 Ioan 1:1-4) și cei care cred mărturia despre Cristos dată de Dumnezeu prin Duhul Lui, prin cuvântul Sfintelor Scripturi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, dacă dorești cu toată inima să fii convins de realitatea învierii lui Isus și te apropii de Domnul cu o inimă curată, vei sta în fața unor argumente zdrobitoare cu privire la realitatea acestui fapt glorios. Duhul lui Dumnezeu știe și poate să convingă de adevărurile mântuitoare pe orice om (vezi Ioan 16:7-15).
Nu ignora dovezile învierii lui Cristos, atunci când ele îți sunt oferite de Domnul prin cuvântul Lui! Credința adevărată nu înseamnă credulitate și nici ignorarea a ceea ce vine de la Dumnezeu în vederea convingerii tale (vezi Isaia 7:10-14). Credința adevărată nu înseamnă să nu ai argumente valide ci să nu te bazezi pe argumentele carnale (vezi Evr. 11:1), ci doar pe argumentele Duhului lui Dumnezeu, pe cuvântul Lui. Caută să ai convingeri creștine puternice (vezi 1 Cor. 15). Ai nevoie de ele.


3. Bucurați-vă! (Mat. 28:9)
Vă puteți imagina starea în care femeile veneau în acea dimineață la mormânt? Se puteau bucura ele? Exista ceva care să le amelioreze cumva durerea din inimile lor, din pricina morții Domnului pe care Îl iubeau mai mult decât orice? Și măcar perspectiva bucuriei pentru ele se întrezărea oare cândva la orizontul vieții lor? Starea lor era asemănătoare cu starea patriarhului Iacov, atunci când a aflat că fiul lui, Iosif, pe care îl iubea mai mult decât pe ceilalți fii ai lui, nu mai era. Fusese considerat mort, sfâșiat de o fiară sălbatică. Și Iacov a spus atunci: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuința morților” (Gen. 37:33-35). Nimic n-ar fi putut să le consoleze în vreun fel pe aceste femei, din moment ce Domnul lor iubit era în mormânt.


Dar (a doua oară apare acest „dar”; merită un studiu biblic al situațiilor când apare acest cuvânt în Biblie – vă sugerez să priviți și la „dar” din Romani 3:21, care pune într-un contrast extrem de puternic starea de păcat și de pierzare al tuturor oamenilor de pe pământ cu starea de dreptate al tuturor celor care sunt în Cristos prin harul lui Dumnezeu, indiferent de ce fel de oameni sunt și indiferent de starea spirituală pe care o avusese înainte de convertirea lor; sau priviți la „dar” din Efeseni 2:4) ne arată transformarea totală de direcție a acțiunii, sau a situației vieții cuiva, atunci când Dumnezeu întervine în măreția Lui. „Dar iată că le-a întâmpinat Isus (viu cu adevărat) și le-a zis: „Bucurați-vă!”” (Mat. 28:9). Și aceasta la nici trei zile de la răstignirea Domnului (la doar 38 ore, aproximativ), de la momentul morții Sale pe cruce. Și ce bucurie! O imensă și adâncă bucurie, dincolo de orice închipuire. De ce? Pentru că l-au văzut pe Domnul lor înviat și biruitor peste păcat și moarte. La acel moment nu se confruntau doar cu vestea îngerului despre faptul că Isus a înviat, ci cu realitatea învierii Sale, cu Însuși Isus cel viu. Schimbarea stării lor (de la durere și spaimă la bucurie deplină) a fost una radicală și totală. Nu se așteptau deloc la o asemenea întâlnire și, desigur, nu se așteptau deloc la o asemenea stare de bucurie, parcă dintr-o dată. Dumnezeu ne surprinde întotdeauna cu schimbările Sale de direcție din viața noastră. Realitatea cu El este mai extraordinară decât tot ceea ce ne-am putea imagina noi vreodată.
Suntem chemați să ne bucurăm cu toată ființa noastră. Dar, acest lucru presupune să-L cunoaștem pe Domnul nostru, să umblăm cu El prin credință și să-L iubim cu toată inima noastră. Dacă am gustat cu adevărat că bun este Domnul (1 Pet. 2:3), sau că dorim să gustăm din relația cu El, atunci viața noastră va fi inundată de bucuria Domnului. Apostolul Pavel, deși era în închisoare, ne îndeamnă cu putere: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filip. 4:4). Când știi cu adevărat cine este Isus și trăiești cu El prin credință, atunci te vei bucura cu adevărat în El. El este viu, cu adevărat viu.


4. Veniți de prânziți! (Ioan 21:12)
Această invitație este a Domnului Isus Cristos Însuși, adresată către ucenicii Lui. Ea a fost făcută pe când El se arăta ucenicilor Lui viu, în perioada de 40 de zile dintre învierea și înălțarea Sa. Ni se spune că „după patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de 40 de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 1:3). În mod specific, această chemare a Domnului a fost făcută pe când El S-a arătat ucenicilor Lui după înviere, la Marea Tiberiadei (vezi Ioan 21). Ucenicii au experimentat atunci o pescuire minunată după o noapte de pescuit fără nici un succes. În acest fel, ei L-au recunoscut pe Domnul, care era pe malul mării și care le-a spus să arunce mreaja în partea dreaptă a corăbiei și chiar i-a asigurat că vor găsi pești. După o pescuire minunată ucenicii s-au întîlnit cu Domnul Isus la o masă pe mal, o masă pregătită de Însuși Domnul. La masă ucenicii au adus și din peștii prinși de ei în mod miraculos. Aceasta a fost pentru ei o masă deosebită și o întâlnire cu totul specială cu Domnul Isus, Cel care înviase din morți.

Am putea spune că acesta a fost un moment deosebit și doar atât. Dar, acest moment are semnificații deosebit de importante pentru ucenici cât și pentru toți sfinții Domnului, de-a lungul istoriei bisericii. Faptul că ei au stat la masă cu Domnul cel înviat ne arată relația cu totul specială dintre Domnul și urmașii Lui. Suntem îndreptățiți să ne gândim la invitația pe care Domnul Isus o face bisericii din Laodicea (vezi Apoc. 3:20): „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la El, voi cina cu El și El cu Mine”. Sfinții Domnului sunt prezentați aici ca fiind într-o relație de părtășie cu totul specială cu Domnul lor. Aceasta de fapt este viața creștină și, de fapt, viața veșnică - a umbla cu Domnul Isus Cristos întreaga viață, a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Cristosul Său (Ioan 17:3). Este vorba aici despre o umblare reală, prin Duhul Sfânt, cu Cel care este viu și care a promis că este cu ai Lui până la sfârsitul veacului (Mat. 28:20). Creștinii esperimentează astfel binecuvântările Domnului în fiecare zi. Și dacă acest lucru este posibil înseamnă că Domnul Isus este viu și este în mod real și permanent cu ai Lui. Domnul Isus a mai spus: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii...Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:51-54). Creștinii au parte de viața din belșug prin Cristos, care este viu și care este o hrană spirituală pentru ei. La aceasta sunt invitați toți cei care cred în Domnul Isus Cristos.

Prin Cristos creștinii au parte de toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești (Efes. 1). Prin El avem totul deplin, cu privire la viața și evlavia sfântă (2 Pet. 1:3-4). În Cristos ei pot totul pentru că El îi întărește (Filip. 4:13). Și beneficiile părtășiei cu Cristos cel Viu nu se opresc aici pentru cei din poporul Lui. Merită un studiu din Noul Testament al tuturor acestor promisiuni și binecuvântări. Ele sunt hrana spirituală și viața veșnică pentru urmașii lui Cristos. Să ne înfruptăm din ele și să trăim în părtășia cu Cel care este viu în vecii vecilor (Gal. 2:20).


5. Duceți-vă! (Mat. 28:7,10,19)
Femeile, atunci când le-a întâmpinat Domnul Isus, de bucurie cât și din venerație față de El, s-au apropiat de El să-i cuprindă picioarele în închinare. Ar fi stat, cu siguranță, așa prăbușite la pământ, mult și bine. Se simțeau atât de bine cu Domnul. Maria Magdalena și-a dorit să rămână, poate totdeauna în contemplare înaintea Domnului (Ioan 20:17-18), dar Isus a trezit-o din aceasta și i-a cerut ca imediat să acționeze în a merge degrabă să vestească tuturor celor care erau iubiți de El vestea învierii Sale. Petru, Iacov și Ioan au fost, în altă împrejurare, martori la schimbarea la față a Domnului, pe un munte înalt (Mat. 17:1-13). Experiența a fost atât de înălțătoare, încât și-au dorit să rămână acolo pentru totdeauna și chiar să facă și colibe în acest sens. Dar (semn că planurile Domnului sunt total diferite decât ceea ce am dori noi - Isaia 55:8-9), Domnul Isus le-a cerut să coboare jos de pe munte și acolo ei au trebuit să fie o binecuvântare într-o lume decăzută și nenorocită de cel rău (vezi Mc. 9:2-29). La fel, însărcinarea Domnului pentru urmașii Săi și pentru întreaga Sa biserică este: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Mat. 28:19-20). Desigur, trebuie să petrecem momente înălțătoare în părtășie și în închinare în prezența Domnului (în acest fel noi trebuie să ne încărcăm bateriile spirituale pentru lucrarea la care am fost chemați de Dumnezeu pe pământ), dar Domnul ne cere să fim oameni de acțiune: să mergem și să vestim Evanghelia la orice făptură din această lume. Dacă Domnul Isus este viu, atunci noi trebuie să împlinim această poruncă. Creștinismul nu este o religie doar a contemplării spirituale lăuntrice. Creștinismul este o religie a acțiunii sfinte, în trăire și în slujire între oamenii de pe pământ (vezi Iacov 1:27).


Este interesant să vedem și altceva. Femeile au venit la mormânt în acea dimineață pentru a îndeplini o misiune nobilă, aceea de a unge trupul Domnului (Mc. 16:1). Dar, dacă Isus a înviat și este cu adevărat viu, această nobilă misiune, la care s-au gândit ele, nu mai era necesară și nici normală. Domnul Isus le-a dat acum o altă misiune – aceea de a se duce imediat la cei care aveau nevoie să știe că Isus este viu. Dacă Domnul Isus Cristos este viu, atunci „misiunea nobilă” în adevăratul ei sens este ceea ce El ne poruncește să facem. Ar trebui să renunțăm de a face ceea ce credem noi că este nobil și valoros și să împlinim voia Domnului nostru. În ziua judecății vor fi respinși mulți așa-ziși „credincioși” din prezența glorioasă a Domnului Isus Cristos doar pentru că au făcut lucruri considerate bune în ochii lor și nu au împlinit voia lui Dumnezeu (Mat. 7:21-23). Să ne păzim de a face ceea ce credem noi că este bine, dar care să se dovedească la urmă că nu a fost voia Domnului nostru. Faptul că Isus Cristos este viu, determină și misiunea pe care noi trebuie să o îndeplinim (vezi Mat. 28:18-20; Mc. 16:15-16; Lc. 24:47-49; Ioan 20:21-23; Fap. 1:6-8).


Domnul Isus Cristos a înviat din morți, s-a înălțat la ceruri, la dreapta lui Dumnezeu și, din glorie, El a trimis Duhul Sfânt pe pământ pentru a-i umple pe sfinții Lui. De ce? Pentru a-Și continua lucrarea pe pământ până la revenirea Sa glorioasă la sfârșitul istoriei. El Și-a început doar lucrarea, încedințată Lui de Dumnezeu Tatăl, aceea de a-L arăta pe Dumnezeu oamenilor (vezi Evangheliile; vezi Fapte 1:1-2); dar ea trebuie continuată (vezi Fapte 1:7-8; vezi întreaga relatare a cărții Faptele Apostolilor). Cristos în Evanghelii apare în trup uman, ca om pe pământ; în această ipostază El L-a arătat pe Dumnezeu, făcând lucrările Sale (vezi Ioan 1:18). Acum, Cristos, ca om glorificat (Fapte 17:31), este la dreapta lui Dumnezeu și în această ipostază El a trimis Duhul Sfânt pentru ca astfel printr-un alt trup, de data aceasta prin trupul Lui spiritual, Biserica (Efes. 1:22-23), să continue această lucrare de vestire a Evangheliei mântuirii tuturor oamenilor, până la marginile lumii și până la sfârșitul istoriei (Mat. 24:14; 28:18-20; Fapte 1:8).
Dacă Cristos a înviat dintre cei morți, atunci să împlinim chemările Sale. Să nu ne temem decât de Dumnezeu, să căutăm să-L cunoaștem și să ne întărim convingerile în El, să umblăm cu Domnul nostru cel viu printr-o viață de credință și ascultare față de El, să ne bucurăm întotdeauna în Domnul și să mergem să-L mărturisim pe Domnul nostru altora, slujindu-i după voia Lui.

Chemările lui Cristos pot fi îndeplinite pentru că Cel care ne cheamă prin Evanghelie este viu în vecii vecilor și a promis că va fi cu noi prin Duhul Sfânt. Dumnezeu să ne binecuvânteze! AMIN.

Realizat de Pastor Marian Ghita

Asteptam parerea ta aici!

Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/jcdNYeUS4F

03 Mar
Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/AKYvuNuTMD

03 Mar
Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/mOkxaFI6H3

03 Mar