Ingrijorarea: trecut sau viitor?


Secolul vitezei. Tehnologia progresează... TU stagnezi? 

     Dacă răspunsul tău e negativ, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Viaţa ta îşi urmează lin cursul, plină de bucurie şi reuşită. Totuşi, dacă ezitarea te-a copleşit, am veşti bune pentru tine.

      Timpul trece, iar vremurile devin tot mai grele. Probleme, stres, boli, toate par a-şi găsi un loc confortabil în vieţile noastre. Urmarea? Îşi face simţită prezenţa „îngrijorarea”. Dar ce este ea? Dicţionarul îi mai spune şi „frământare”, „nelinişte”, „temere”. Şi, din păcate, tot mai mulţi se lasă dărâmaţi de ea.

      Soluţia? Am găsit ceva mai bun decât probleme, stres şi îngrijorare. Noi Îl avem pe Dumnezeu. Dacă studiem Cuvântul Său, vom găsi nenumărate motive să ne încredem în Cel ce poate totul. Astfel, nimic nu ne va părea prea mare, prea departe, prea greu pentru un Copil de Dumnezeu.

     Hai să privim împreună câteva versete ce ne vor ajuta să ne îndreptăm din nou privirile spre Cer: 

„De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” [Matei 6:25,26]

     Citeşte cu atenţie rândurile de mai sus. Dacă vei citi şi următoarele versete ale capitolului 6 din Matei, vei descoperi alte motive de încurajare. Domnul Isus, prin scrisul evanghelistului Matei, vrea să îţi reamintească un lucru nemaipomenit: Frumuseţea păsărilor, creaţie atât de minunat întocmită. Astfel dar, dacă acestea îşi continuă traiul pe pământ într-un mod care Îi aduce slavă Lui, TU de ce nu ai putea? 

„Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” [Matei 6:34]

     Primeşte fiecare zi din Mâna Domnului. Învaţă să te bucuri de ziua de azi şi să păşeşti liber de stresul unei noi zile. Ce zici, poţi face asta?

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” [Filipeni 4:6]

     Îi mulţumeşti, oare, tu, îndeajuns Acestui bun Stăpân? Schimbarea minţii tale începe pe genunchi, în rugăciune.

„Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?” [Luca 12:25,26]

     Orice lucru vine din Mâna Lui, prin voia Lui. Chiar dacă ne frământăm şi purtăm nelinişte în suflet, tot El este Cel care mişcă lucrurile. De la El am primit ziua de azi, tot El este Cel care are puterea să ne dea şi ziua de mâine. Iar TU, învaţă să alungi frica din inimă.

     Biblia este plină de astfel de versete speciale. Ele sunt pentru tine. Fii îmbărbătat şi vindecă-te de îngrijorare. Nu e uşor, dar El ne-a făgăduit: „iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” [Matei 28:20] 

     Învaţă-ţi inima să strige bucuroasă: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” [Filipeni 4:13] 

Şi nu uita, schimbarea începe pe genunchi!

 

Articol realizat de Cristina Dragoman.

Asteptam parerea ta aici!

Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

https://t.co/ZhCt8nDKkh

04 Dec