Radio crestin Filadelfia

Radio Filadelfia

Viorel Iuga este noul presedinte al Uniunii Baptiste din Romania

Biserica baptistă „Emanuel” din Oradea a găzduit joi și vineri (28-29 mai 2015) Congresul național electiv al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (UBCB) – Cultul Creștin Baptist din România, la care au fost aleși pentru un mandat de patru ani membrii Consiliului Național al Uniunii, ai Comitetului Executiv și noul Președinte al cultului.

La lucrările Congresului cu tema „Isus Hristos este Calea, Adevărul și Viața” au participat 874 de delegați electori din cadrul celor 14 comunități regionale și Convenția Baptistă Maghiară ale Cultului baptist din România care, potrivit site-ului oficial al Uniunii, numără peste 1.700 de biserici în care slujesc lui Dumnezeu aproximativ 150.000 de credincioși.

Noul Președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (UBCB) – Cultul creștin baptist din România a fost ales prin votul delegaților la Congres pastorul arădean Viorel Iuga, slujitorul Bisericii Creștine Baptiste „Speranța” din Arad. Acesta se autocaracterizează drept „un dependent zilnic de călăuzirea, de mila, de înţelepciunea şi de puterea lui Dumnezeu”. Președintele ales al Cultului creștin Baptist din România are 53 de ani (originar din Săliştea de Sus, județul Maramureş), este căsătorit cu Didina Eugenia şi sunt binecuvântaţi cu doi copii credincioşi Cristian şi Teodora Harina.

Citeste mai mult pe confluente.ro