Saptamana de mijlocire pentru Ucraina

Saptamana de mijlocire pentru Ucraina

În fiecare săptămână din an, în cadrul calendarului de rugăciune, Federația Europeană Baptistă împărtășește motive și nevoi de rugăciune ale unei Uniuni membre. În această săptămână atenția este îndreptată asupra Uniunii Baptiste din Ucraina care traversează o perioadă dificilă datorită conflictelor apărute în Ucraina și care au provocat decese.

Uniunea Baptistă din Ucraina este una din cele mai mari uniuni membre ale Federației Baptiste din Europa, iar bisericile sale sunt răspândite în întreaga țară, inclusiv în Crimeea și în Est unde, în ultimele zile, au avut loc multe atacuri violente. Creștinii de acolo stau fermi pentru pace și reconciliere în mijlocul conflictului ce pare să devină din ce în ce mai acut. De asemenea, unii baptiști ucraineni sunt direct implicați în guvernare, în special Președintele interimar Oleksandr Turcinov.

Federația Baptistă face apel la toate Uniunile baptiste membre și la biserici să își îndrepte atenția în rugăciune săptămâna aceasta către Ucraina și către bisericilor baptiste de acolo pentru a rămâne o mărturie în acest timp de criză.

Acestea sunt motivele de rugăciune transmise Federației Baptiste de către Vice-Președintele Uniunii Baptiste din Ucraina, Valerii Antoniuk:

  • Rugați-vă pentru pace și liniște în Ucraina. Dumnezeu să ne protejeze de atacurile străine să păzească țara de o confruntare și război cu Rusia;
  • Rugați-vă pentru înțelepciune pentru Președintele interimar Alexander Turcinov în a conduce țara și pentru oamenii care sunt la putere;
  • Cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru pregătirea și conducerea alegerii noului Președinte pentru țara noastră ce va avea loc în data de 25 mai, ca voia lui Dumnezeu să  se împlinească în alegerea pe care oamenii o vor face și ca Biserica lui Hristos din țara noastră să aibă libertatea de a predica Evanghelia;
  • Rugați-vă pentru încetarea conflictului din regiunile estice ale Ucrainei, pentru bisericile locale și pentru păstorii care slujesc acolo în acele circumstanțe dificile, ca Dumnezeu să îi protejeze pe ei și familiile lor de atacuri, de oameni răi și de moarte;
  • Rugați-vă pentru pregătirile și ținerea celui de-al 27-lea Congres al Uniunii Baptiste din Ucraina programat în perioada 12-13 iunie 2014, pentru toți slujitorii care vor participa la acest eveniment;
  • Rugați-vă pentru intensificarea slujirii evanghelistice printre cetățenii ucraineni în această perioadă dificilă și crucială. Credem că prin aceste teste Dumnezeu lucrează într-un mod special prin Biserica Sa și ne oferă noi oportunități de a predica Cuvântul Său;
  • Rugați-vă pentru pregătirea noilor slujitori și formarea unor noi biserici atât în Ucraina cât și peste granițe.

Sursa: revistacrestinulazi.ro

Asteptam parerea ta aici!

Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/jcdNYeUS4F

03 Mar
Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/AKYvuNuTMD

03 Mar
Radio Filadelfia FiladelfiaRadio

ACUZAȚII: "Structuri ale statului român" manifestă agresivitate față de campania de modificare a... https://t.co/mOkxaFI6H3

03 Mar