Societatea post-coronavirus: democrație, tiranie ori the pink police state / statul polițienesc pink?

Că viitorul va fi afectat în mod radical de COVID-19 e neîndoielnic, dar întrebarea este cum? Presimt că de acum înainte economiștii, politologii și intelectualii vor împărți timpul ori evenimentele istorice viitoare în lumea pre-COVID-19 și lumea post-COVID-19. Presimțirea asta mi-e generată de materialele pe care le citesc cu regularitate și care sunt scrise de intelectuali care încă se consideră relevanți anului 2020.

Panica globală care se desfășoară sub ochii noștri îi face pe mulți dintre ei să speculeze: cum va arăta societatea globală post-COVID-19? Vom putea păstra democrația? Vom putea păstra statul de drept? Ori vom descinde în tiranie și barbarism? Are democrația un viitor?

Subiectul acesta nu este tocmai nou. De când dl Trump a devenit președinte al Statelor Unite, politologii, în marea lor majoritate de orientare stânga ori „progresistă”, ne spun că democrația e sub asediu. Lista țărilor în care ei pretind că democrația e sub asediu e cunoscută: SUA, Polonia, Ungaria, iar capul răutăților e Trump.

În spatele lui sunt imaginate hoarde imense de populiști, extremiști rasiști, xenofobi, homofobi și lista continuă fără sfârșit. Nu doar în America, ci și în Europa. Pericolul pentru democrație, spun ei, vine doar dintr-o singură direcție: din partea segmentului conservator al populației, al tradiționaliștilor și al creștinilor. Ironic, islamismul nu e inclus în lista amenințărilor la adresa democrației.

E clar, însă, că martie 2020 va schimba în întregime nuanțele acestei dezbateri, dimensiunile ei, direcțiile ei. Probabil că se va produce un scramble / un amalgam de idei, curente, mișcări sociale, unele noi, altele vechi și grupuri extremiste.
Unul dintre scenariile de viitor peste care am dat recent este numit the pink police state / statul polițienesc pink. Cred că e important să cunoașteți acest concept, să înțelegeți de ce drepturile noastre ca și creștini sunt subordonate libertăților mișcărilor de emancipare socială. Tribunalele deja încep să instituie acest concept în deciziile lor.

Am dat peste acest concept în cartea intelectualului creștin american Ross Douthat, The Decadent Society – How we Became the Victims of our own Success / Societatea decadentă – cum am devenit victime ale propriului nostru succes. Douthat este un comentator pentru New York Times. Nu scrie teologie, ci analizează evenimentele zilei și evoluția societății dintr-o perspectivă conservatoare. Intenționez să revin asupra acestei cărți extrem de interesante și utile cu o altă ocazie.

Am mai scris un mic comentariu despre cartea lui Douthat în zilele pre-COVID-19, pe marginea unui comentariu publicat de el în New York Times pe 7 februarie. [Link: nytimes.com]

În paginile 140 et seq. ale cărții lui, Douthat discută conceptul de pink police state / statul polițienesc pink, un concept pe care eu l-aș converti în românește ca statul semi-autoritar de coloratură roz / pink. În America, pink e culoarea favorită a femeilor, iar albastru e culoarea care desemnează sexul masculin. Douthat, însă, folosește culoarea pink pentru a desemna statul ori societatea care e decăzută în imoralitate, hedonism, o lume în care hedonismul este instituționalizat prin legi și decizii judecătorești, iar drepturile persoanelor tradiționale, inclusiv ale creștinilor, sunt subordonate.

E numit stat polițienesc pentru că îngrădește, din necesitate, libertățile segmentului responsabil al societății, dar e permisiv privind manifestările hedoniste și imorale ale segmentului iresponsabil al societății. După Douthat, segmentul responsabil este format din persoanele tradiționale, adică noi, creștinii. Segmentul iresponsabil este segmentul persoanelor ne-tradiționale, secularizate, hedoniste, inclusiv cele care practică promiscuitatea sexuală, activiștii pentru drepturi ecologice, adepții ideologiei climatice etc.

De ce statul pink adoptă poziții benevole față de hedoniști? Pentru a menține, zice Douthat, stabilitatea socială. Spre deosebire de segmentul hedonist, persoanele tradiționale nu ies în stradă, nu produc instabilitate socială, iar dacă ies în stradă se manifestă în mod nonviolent, spre deosebire de primii.

Douthat definește statul polițienesc pink în felul următor: „public authority aggressively intervening in the intimate details of everyday life as a friend to some kinds of civil liberties but as an enemy of others / autoritatea publică care intervine agresiv în detaliile intime ale vieții zilnice ale unora, dar ca prieten al libertăților lor civile, dar ca și un inamic al altora”. Conceptul de egalitate dispare în statul polițienesc pink, cei care s-au revoltat acum o generație împotriva „discriminării” devenind, azi, tiranii care își protejează drepturile și se declară inamicii celor care nu agreează cu ei.

Istoria cerne lumea în aceste zile. Poate mai mult ca oricând în ultima sută de ani e nevoie de discernământ, să înțelegem conceptele, ideile și ideologiile care sunt vânturate în toată lumea. Vă recomand să stați lângă Adevăr și tot ce declară Adevărul. Adevărul a fost încercat și dovedit adevărat de-a lungul istoriei și este reconfirmat azi, sub ochii noștri. Cu Adevărul nu poți da greș.

Peter Costea, avocat și președintele Alianței Familiilor din România