Democrația occidentală nu mai este atât de sigură de sine cum a fost acum doi ani. Este în declin. Ultimii doi ani de pandemie dovedesc lucrul acesta. Realitatea aceasta nu poate fi pusă la îndoială și mă îngrijorează.
Tot mai mulți cetățeni își dau seama de faptul că statul secular și-a extins enorm de mult autoritatea asupra vieților noastre, și mai ales asupra aspectelor vieților noastre autonome și private.
Ne simțim tot mai mult lezați în drepturile noastre și profund dezamăgiți, dar și îngrijorați, că instituțiile fundamentale ale democrației – parlamentul, tribunalele și executivul – parcă au cooperat și muncit la unison să ne priveze de libertățile esențiale: libertatea cuvântului, de asociere, de exprimare, de a alege, de conștiință, libertatea religioasă.
Un lucru care mă frapează tot mai intens este că după un an și jumătate de pandemie statul secular nu a reușit să croiască o cale de mijloc între interesul colectiv și legitim de a pune capăt pandemiei și interesele noastre fundamentale constituționale: libertatea și blocarea intruziunii statului în sfera vieții private și a libertății personale.
Observația mi se pare corectă având în vedere că statul beneficiază ți a beneficiat de o mulțime de „experți” pentru trasarea unei căi de mijloc, un echilibru. Oamenii de știință, politologii, legiuitorii, psihologii, cadrele medicale – toți împreună formează un corp vast care ușor ar fi putut găsi o cale de mijloc. Eșecul lor denotă eșecul științei, eșecul scientismului, eșecul clasei politice.
De ce în unele țări tirania pandemiei a fost instituită mai repede și mult mai eficace decât în alte țări? Australia și Italia sunt exemplele cele mai extreme din lumea occidentală. De ce în unele țări cetățenii acceptă în mod tacit tirania pandemiei, iar în alte țări se opun? De ce în Italia, unde tirania pandemiei e cea mai draconică, cetățenii nu ies în stradă (ori o fac în mod neconvingător și timid), pe când în Grecia cetățenii se opun? De ce în Australia și Italia majoritatea cetățenilor agreează cu tirania pandemiei, pe când în Franța și Germania cetățenii se opun?
Aceste întrebări legitime ne pun pe gânduri. În timp ce mă gândeam la subiectul acesta am dat peste comentariul lui Nicholas Farrell, Italy’s draconian vaccine laws are terrifyingly popular / Legile draconice de vaccinare din Italia sunt îngrijorător de populare, publicat pe 18 septembrie în The Spectator: https://www.spectator.co.uk/article/the-curious-lack-of-opposition-to-italy-s-covid-il-green-pass-
Conform autorului acceptarea ori respingerea tiraniei pandemice este un rezultat al culturii politice a cetățenilor. Privind Italia, spune el, „many Italians have never been especially keen on liberty / pentru mulți italieni libertatea nu a fost niciodată o prioritate deosebită”. 61% dintre italieni, spune autorul, cred că obligativitatea vaccinării de fapt le promovează libertatea.
Autorul citează dintr-o carte publicată în 1895 de un sociolog francez privind cultura politică a italienilor: „among the Latin races, the word democracy above all means the obliteration of individual will and initiative in favor of the State / la națiunile latine, democrația înseamnă în primul rând eliminarea voinței și inițiativei individului în favoarea statului”.
În gândirea anglo-saxonă, adaugă el, lucrurile stau tocmai invers: „the very same word democracy means … the intense development of individual will and restriction on the power of the State /democrația înseamnă afirmarea voinței individuale și restricționarea autorității statului”.
Poate asta explică de ce Texasul și Florida, două state conservatoare, au apucat taurul de coarne și au pus libertatea individuală deasupra tiraniei pandemiei.
Peter Costea