Familia Bodnariu va organiza un protest autorizat in fata Ambasadei Norvegiei la Bucuresti, Sambata, 19 decembrie 2015, intre orele 12:00 – 15:00. Toti cei interesati sa sprijine familia Marius si Ruth Bodnariu si recuperarea celor 5 copii confiscati de catre autoritatile norvegiene sunt invitati sa se alature acestui demers autorizat, pasnic.
Scopul protestului
Prin acest protest in fata Ambasadei Norvegiei la Bucuresti dorim sa atragem atentia asupra abuzurilor facute de Barnevernet (Protectia Copilului din Norvegia) in cazul familiei Marius si Ruth Bodnariu si in cazul zecilor de familii ai caror copii au fost confiscati de catre aceasi institutie in ultimii ani. Norvegia, Europa si intreaga lume trebuie sa cunoasca dramele pe care Barnevernet le produce in randul familiilor prin abuzurile pe care le face. Autoritatile norvegiene trebuie sa primeasca acest mesaj si sa intervina institutional pentru a stopa metodele folosite de catre aceasta institutie de “protectie a copilului”, metode prin care distrug familia, deopotriva parintii si copiii.
In data de 16 Noiembrie 2015, toti cei 5 copii ai familiei Marius si Ruth Bodnariu, cu varste cuprinse intre 3 luni – 9 ani au fost luati in mod abuziv si nejustificat din sanul familiei in urma unui denunt facut de directoarea scolii unde merg cele doua fete mari, denunt care exprima ingrijorari legate de educatia religioasa pe care copiii o primesc in familie, dar un denunt care nu sustine in niciun fel evidenta vreunui abuz fizic sau psihic si care nu indica faptul ca exista un pericol iminet privind siguranta copiilor. In aceste circumstante nu se justifica o actiune radicala si in forta a Barnevernet. Actiunile acestei institutii sfideaza orice mod de gandire rational si uman, denotand doar abuzul de putere pe care il practica atat in cazul familiei Bodnariu, cat si in cazul altor zeci de familii.
De asemenea, acest protest are menirea de a transmite un mesaj de solidaritate cu Marius si Ruth Bodnariu, parinti care si-au educat copiii in spirit moral, crestin, o familie care isi doreste ca cei 5 copii pe care ii iubeste, sa ii fie dati inapoi de catre autoritatile norvegiene cat mai curand.
La acest moment, copiii sunt tinuti nejustificat in trei familii surogat, iar in data de 15 Decembrie 2015, in urma unei întalniri cu Barnevernet, parintilor li s-a comunicat ca autoritarea de protectie a copilului vrea să ii cunoască mai bine si sa-i consilieze abia in luna Februarie 2016, dar ca in acelasi timp demareaza procedura de adoptie pentru toti cei 5 copii ai familie.
In vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a protestului pentru sprijinirea familei Marius si Ruth Bodnariu, va rugam sa tineti cont de urmatoarele aspecte privind conduita participarii la protest. Actiunea noastra va fi una publica, mediatizata prin intermediul presei, a internetului si de aceea va invitam sa ne insusim urmatoarele aspecte:
Acces la locatie
* mai jos veti gasi o harta cu locatia unde va avea loc protestul, indicatii de orientare, de transport * la statia de metrou “Piata Victoriei” (cea indicata pe harta) se vor afla persoane cu banderole de culoare alba ce va vor ghida spre locatia protestului
Atitudine
* vom fi punctuali * vom manifesta pasnic, dand dovada de educatie si principii crestine * vom comunica intre noi politicos, fara iesiri zgomotoase * nu ne vom facem poze, selfie, nu vom intra in polemici cu trecatorii * vom respecta atat indicatiile organizatorilor, cat si a fortelor de ordine (daca este cazul) * nu vom scanda lozinci decat la initiativa organizatorilor * orice initiativa personala va fi comunicata organizatorilor * vom purta haine potrivite pentru acest demers si in concordanta cu starea vremii * vom pastra curatenia in jurul nostru
Materiale
* vom avea pancarte cu mesaje de sustinere pe care le vom distribui la fata locului * in subsolul acestui anunt sunt disponibile materiale, daca doriti sa le descarcati si sa le printati dvs. (va recomandam sa le printati in format A4, A3, color) * la plecare, materialele/pancartele se vor preda organizatorilor
* vom avea pancarte cu mesaje de sustinere pe care le vom distribui la fata locului * in subsolul acestui anunt sunt disponibile materiale, daca doriti sa le descarcati si sa le printati dvs. (va recomandam sa le printati in format A4, A3, color) * la plecare, materialele/pancartele se vor preda organizatorilor
Relatia cu presa
* DOAR persoanele mandatate vor acorda interviuri * eventuale solicitari de interviuri vor fi directionate catre Daniel Bodnariu
* DOAR persoanele mandatate vor acorda interviuri * eventuale solicitari de interviuri vor fi directionate catre Daniel Bodnariu
Ne dorim ca acest protest sa-si atinga scopul, fara a fi perturbat de evenimente neplacute sau de catre persoane care se afla acolo pentru alt motiv. Ne bazam pe ageritatea si intelepciunea dvs. pentru a evita situatii de acest gen.
Va multumim pentru ca sunteti alaturi de noi in toate aceste demersuri si in acelasi timp continuam sa ne si rugam ca familia Marius si Ruth Bodnariu sa fie reunita cu cei 5 copii.
Avand in vedere faptul ca locatia ambasadei este intr-o zona rezidentiala inghesuita, cu strada ingusta, s-a emis o autorizatie pentru 60 de persoane; in sensul acesta ii rugam pe cei ce sunt din alte localitati sa nu vina la Bucuresti acum. Daca situatia familiei Bodnariu din Norvegia nu se va rezolva, la inceputul lunii ianuarie va fi organizat un alt protest in Piata Victoriei din Bucuresti unde exista suficient spatiu pentru o demonstratie ce-i poate implica si pe cei din alte orase. Pentru luna Ianuarie sunt deja programate si in curs de obtinere aprobarile pentru: protest in fata ambasadei Norvegiei de la Washington in 8 ianuarie 2016 si in fata ambasadei Norvegiei de la Brussels, in 9 ianuarie 2016.
Detalii AICI