Radio crestin Filadelfia

Protest global, 16 aprilie – 40 de zile de post si rugaciune – familia Bodnariu

Dragii noștri,

Toți cei care ați fost și sunteți alături de noi, prin rugăciunile, postul și acțiunile dumneavoastră, prin sacrificiul de a părăsi confortul căminului, cheltuindu-vă timpul și banii pentru a manifesta pașnic, în stradă, împotriva nedreptății și abuzului comis împotriva familiei Marius și Ruth Bodnariu: Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!

Știm că Dumnezeu i-a ales pe Marius și pe Ruth cu un scop pentru această încercare. Acum, după două luni de proteste, vedem mai clar că planul lui Dumnezeu este de a scoate la iveală abuzurile comise și ascunse de atâta timp de Barnevernet, tragediile părinților și copiilor care au fost și sunt nenorociți de către acest sistem demonic! Este uimitor să vedem câți oameni trăiesc sub terorarea acestei instituții, prea intimidați ca să aibă curajul de a spune ce li se întâmplă și câți dintre ei nu s-au îmbolnăvit de inimă rea sau nu și-au pus capăt zilelor!

Când am început demersurile de apărare a cauzei familiei Bodnariu, nu ne gândeam că vor căpăta o asemenea amploare; ne gândeam doar la o manifestare în fața ambasadelor Norvegiei din București și Washington. Ceea ce s-a întamplat, depășește cu mult așteptările noastre și credem că este o minune a lui Dumnezeu! Adunările și marșurile de protest care, până în prezent, au avut loc în 63 de orașe, cu o participare totală de peste 70 000 de oameni, sunt evidența că nu oamenii, ci Dumnezeu a ridicat acest val de suport pentru familia Bodnariu și, ulterior, pentru toate familiile aflate în situații similare.

În perioada următoare, în răstimpul pe care îl avem până la protestul global din 16 Aprilie, vom iniția mai multe demersuri legale și nu numai, pe care le vom comunica în timp util și care sunt în atenția echipei de inițiativă și organizare a cazului Bodnariu. Însă, toate aceste acțiuni depind de ajutorul și călăuzirea Domnului.

În acest sens, începând cu data de 7 Martie, intrăm în post și rugăciune timp de 40 de zile, până în data de 15 Aprilie. În câteva zile, vom afișa o programare în ordine alfabetică pentru familiile creștine, pe care le rugăm să participe cu zile de jertfă înaintea Domnului.

Între timp, în vederea mobilizării și organizării comunităților noastre pentru toate demersurile ce urmează, vor avea loc întruniri cu frații slujitori, organizatorii și corespondenții media din bisericile evanghelice din Chicago (Marți, 23 Februarie, 7:45 pm, la sediul ziarului Tribuna Românească), București (Biserica Filadelfia, str. Sebastian 43, Sâmbătă, 27 Februarie, 16:00), Sacramento (Luni, 29 Februarie la Biserica Emanuel, 7 pm) etc.

Din nou, vă mulțumim în numele Domnului Isus Hristos și credem că El vă va răsplăti tuturor, spunându-vă “Am fost răpit și v-a durut de Mine!”, cum spune un frate pe https://vesteabuna.wordpress.com/2015/12/30/dovezi-dovezi-dovezi/.

Dumnezeu să dea biruință și să fie slăvit în toate!

Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt

Echipa de organizare și inițiativă: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, familia extinsă Bodnariu