Cu câteva săptămâni în urmă, întrebat de unii colegi când se vor redeschide localurile pentru închinarea publică, am răspuns: „Cred că de data aceasta, liderii noştri vor aplica principiul unui verset biblic.” Văzându-i oarecum miraţi am continuat: „Cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă”. Din câte îmi aduc aminte, adunările cu caracter religios au fost aşezate între întâlnirile de mare risc şi au fost interzise printre primele. În consecinţă, pentru respectarea principiului, liderii noştri sunt deosebit de atenţi ca adunările pentru închinarea comunitară să fie „permise” printre ultimele şi în condiţii foarte dure. Dintr-un anume punct de vedere, nu sunt supărat pe liderii ţării. Dacă au un domeniu de competenţă, sigur nu este acesta. Unii din cei care iau decizii pentru închinarea noastră nu au nimic în comun cu Isus Cristos sau cu valorile creştine. Supărarea mea vine, cum bine ştiţi, din faptul că biserica, din care fac parte şi eu, a ales să tacă și să capituleze.

Stimaţi slujitori duhovniceşti,
La început aţi încercat să mă lămuriţi că trebuie să dăm dovadă de iubire creştină şi să participăm la prevenirea îmbolnăvirilor trupeşti. Părea logic, suna creştineşte, dar nu era biblic. Adică nu am priceput de ce, dintr-odată, aţi considerat că omul nu mai trebuie privit ca întreg… Nu am înţeles de ce sănătatea trupească a devenit, peste noapte, mai importantă decât sănătatea spirituală… Nu am înţeles de ce mesajul unor oameni, indiferent cine ar fi ei, a devenit mai important decât mesajul Mântuitorului. Acum, după timpul acesta de aşteptare, stau şi mă întreb dacă mesajele noastre „staţi acasă!”, „spălaţi-vă pe mâini!”, „păstraţi distanţa!” chiar au ajutat pe cineva. Sunt sigur, însă, că lipsa îndelungată a participării la închinarea publică a afectat credinţa şi relaţiile multor credincioşi.

Sunt curios care este mesajul vostru acum? Ar putea să îmi explice şi mie cineva care ar fi motivul să acceptăm în continuare bătaia aceasta de joc? Chiar nu vedeţi că suntem la discreţia luptei dintre politicieni? Chiar nu vreţi să recunoaşteţi că lor nu le pasă nici de tinerii ce doresc să se căsătoreacă, nici de familiile care vor să îşi ducă copiii la binecuvântare, nici de familiile care îi plâng pe cei plecaţi? Chiar puteţi crede că sunt interesaţi de participarea noastră în mod biblic la Masa Domnului?

Nu, dragilor, nu are rost să ne minţim. Cei mai mulţi oameni politici ne-au demonstrat, în repetate rânduri, că lor nu le pasă decât de statutul şi de buzunarul lor. Să ajungă statul, prin oameni care nu au nimic de-a face cu Sfintele Scripturi, să decidă doctrina noastră… Să fie călcată în picioare Constituţia ţării, Legea cultelor, Statutul cultelor şi noi, cei chemaţi la veghere, să tăcem…

Ştiu că nu toţi sunteţi la fel. Vă felicit pe cei ce aţi făcut tot ce aţi putut pentru păstorirea turmei. În cazul celorlalţi, vă cunosc parte din argumente, nu vă condamn, dar vă spun că mie îmi este ruşine de mine… Deşi am refuzat denumirea de „Pastor” căutând s-o păstrez pe cea „păstor” am ajuns să fiu sub nivelul unui cioban. Sper că înaintaşii şi enoriaşii noştri, turma lui Cristos încredinţată nouă, să ne ierte. Nu ştiu exact în ce condiţii o va face şi Domnul Isus Cristos, Păstorul Turmei.

Ps. Pentru a înţelge mai bine la ce mă refer, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi reacţionat CIOBANII dacă Statul ar fi procedat cu ei cum a procedat cu PĂSTORII sufleteşti.

Pastor Viorel Iuga