Radio crestin Filadelfia

Radio Filadelfia

Conferinta pe tema „Libertate in Cristos”

În perioada 6-9 martie 2013 sunteți invitați să explorăm împreună cu Steve Goss, directorul internațional al Misiunii „Freedom in Christ”, înființată de Neil Anderson, implicațiile contemporane ale declarației de misiune a Domnului Isus Cristos, așa cum o definește El în Luca 4:18:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați.”

În prima parte a instruirii Steve va vorbi despre modul în care putem face ucenici roditori, iar în a doua parte despre cum să ajutăm pe alții să găsească libertate în Cristos.

Instruirea va avea loc la hotelul Excelsior din Brașov, va începe miercuri 6 martie cu cina de la orele 18:30 și se va încheia sâmbătă 9 martie cu masa de prânz.

Costul participării la conferință, care acoperă mesele, cazarea, cheltuielile administrative și pachetul conținând cursul liderului și 2 manuale (pachet necesar pentru instruire) este de 425 lei.

Pentru cei care locuiesc în Brașov sau nu solicită cazare și masă, costul este de 200 lei (acest cost conține de asemenea pachetul de resurse necesar instruirii).

Cei care se înscriu până în 15 februarie 2013 beneficiază de costurile de mai sus. După această dată costul va fi de 465 lei varianta cu cazare și masă, respectiv 220 lei fără cazare și masă.

Pachetul de resurse inclus în costul instruirii este oferit la costul de producție (cost disponibil doar pentru participanți). Costul acestui pachet la standul de resurse va fi mai ridicat.

Iată câteva mărturii ale unor participanți la instruirile oferite de organizația „Freedom in Christ International”:

„Viața mea a fost transformată. A fost cu adevărat ca și cum aș fi trecut din nou din întuneric la lumină.”

„… Am mintea limpede, slavă lui Isus … de mulți ani mintea mea nu a mai fost limpede!”

„Descoperirea libertății mele în Cristos mi-a schimbat viața…”

„Nu veți fi expuși la o „formulă magică” sau la o soluție de „auto-ajutorare”, ci la adevărul biblic curat împachetat într-un ambalaj cu adevărat util. Nu „Pașii” sunt cei ce te eliberează, ci Isus Cristos.”

Pentru înscriere trebuie să completați acest formular online. Pentru alte detalii vă rugăm să o contactați pe Claudia Chiciudean la office@big-impact.ro Tel: 0732-002047.

Sursa: www.big-impact.ro