Radio crestin Filadelfia

Prezentare proiect Universitatea Crestina Penticostala Cluj-Napoca

Mesajul Conducerii Cultului Penticostal prezentata in revista Cuvântul Adevărului, Nr. 23 din 16.01.2013:

Către Bisericile Penticostale din România şi Diaspora Iubiţi fraţi,

Vă salutăm cu toată dragostea în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi vă dorim un an binecuvântat cu multă sănătate, pace, bucurie şi rodnicie în slujirea lui Dumnezeu.

Aşa după cum, probabil, vi s-a adus la cunoştinţă pe diverse căi, începând cu luna februarie a anului trecut, Dumnezeu  a început să mişte inimile unora dintre membrii comunităţii penticostale române în direcţia dezvoltării unei universităţi creştine, care ar urma să fie amplasată pe raza judeţului Cluj. În aceste condiţii, Comitetul Executiv al Cultului Creştin Penticostal din România, în colaborare cu Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi membri ai comunităţii oamenilor de afaceri penticostali din România, dorim să vă aducem la cunoştinţă în mod deschis faptul că ne asumăm acest proiect ca pe o viziune din partea lui Dumnezeu, a cărei realizare are drept scop glorificarea lui Dumnezeu în mijlocul naţiunii române, prin edificarea unei comunităţi penticostale împuternicite de Duhul Sfânt şi depunerea unei mărturii convingătoare pentru realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Conform Legii educaţiei naţionale, art. 114, alin. (2), ”Învăţământul superior este organizat în universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare şi alte asemenea, numite în continuare instituţii de învăţământ superior sau universităţi”. Având în vedere că Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti este o astfel de instituţie, acreditată prin Legea nr. 194 din 21 octombrie 2008, considerăm că dezvoltarea sa ca universitate, prin alăturarea altor facultăţi celei de teologie pe care o deţine în prezent, este calea cea mai prielnică pentru realizarea proiectului universităţii creştine.

Considerăm, de asemenea, oportună precizarea faptului că viziunea universităţii creştine penticostale este asumată de Cultul Creştin Penticostal din România şi împărtăşită de comunitatea academică a Institutului Teologic Penticostal, precum şi de numeroşi membri ai comunităţii oamenilor de afaceri penticostali din România. Dezbaterile privitoare la acest proiect au fost demarate cu un an în urmă în cadrul unei şedinţe a Consiliului director al I.T.P, iar ideea proiectului a fost ulterior aprobată atât de Senatul I.T.P. , cât şi de Consiliul Bisericesc al Cultului Creştin Penticostal. În scopul demarării procesului de dezvoltare a I.T.P. ca universitate creştină, a fost ales prin vot un Comitet de iniţiativă, alcătuit din reprezentanţi ai Consiliului Bisericesc (Departamentul de învăţământ) al C.C.P.R., reprezentanţi ai Senatului I.T.P. şi reprezentanţi ai comunităţii oamenilor de afaceri penticostali. Acest comitet de iniţiativă are drept sarcină coordonarea procesului de dezvoaltare a universităţii creştine.

Considerăm că trăim un moment istoric în desfăşurarea planului lui Dumnezeu cu mişcarea penticostală română, un moment în care, sub călăuzirea suverană a Duhului Sfânt, resursele bogate şi diverse pe care Dumnezeu le-a oferit comunităţii penticostale româneşti – spiritualitatea şi experienţa slujitorilor eclezili, resursele economice ale oamenilor de afaceri penticostali şi înzestrările intelectuale ale comunităţii academice penticostale – sunt orientate către un scop comun, care să-l onoreze pe Dumnezeu în societatea românească.

Prin lumina pe care Dumnezeu ne-a oferit-o până acum în această privinţă, înţelegem că proiectul se înscrie în misiunea Bisericii de a pătrunde în spaţiul public spre a-l revendica pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Educaţia creştină este o expresie a răscumpărării fiinţei umane şi a întregii creaţii prin jertfa ispăşitoare şi restauratoare a Domnului Hristos, motiv pentru care ea constituie un mijloc eficace de transfigurare a societăţii prin semănarea valorilor creştine în inima tinerei generaţii, urmând ca rodul să apară ca rezultat al afecţiunii miraculoase a Duhului Sfânt.

În acest sens, vă invităm să participaţi la dezvoltarea acestui proiect în primul rând prin rugăciuni stăruitoare, dar şi prin identificarea şi orientarea resurselor umane şi materiale către acest obiectiv comun, prin care cu toţii dorim să-L înălţăm pe Dumnezeu. De asemenea, am fi deosebit de bucuroşi dacă aţi putea face o coletă specială în biserica dumneavoastră pentru susţinerea financiară a acestui proiect. Coordonatele bancare ale asociaţiei care se ocupă de dezvoltarea infrastructurii universităţii sunt următoarele: Asociaţia Pro Integritatea, CUI: 3025296, mun. Baia Mare, Bd. Bucureşti, nr. 65, cod IBAN: RO23 BRDE 250S V578 2490 2500, BRD Baia Mare.

Cu dragoste frăţească, vă salutăm cu Galateni 6: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu cădea de oboseală.”

Cultul Creştin Penticostal – Preşedinte, Pavel Riviş Tipei

Institutul Teologic Penticostal – Rector, Corneliu Constantineanu

Asociaţia Pro Integritatea – Preşedinte, Mircea Cirţ

 

Prezentarea proiectului Universitatii Crestine Penticostale Cluj-Napoca:

 

Citeste si Biserica Ordodoxa ar vrea interzicerea unei Universitati crestine la Cluj