Radio crestin Filadelfia

Relevanța Parlamentului European în contextul pandemiei

Pandemia COVID-19 a ucis 100.000 de cetățeni ai Uniunii Europene în doar două luni. E un număr mare și alarmant, în special pentru că UE se consideră mai dezvoltată, civilizată și bine pusă la punct privind îngrijirea medicală decât oricare alta parte a planetei. Ce rol are PE în acest context?

Din nefericire, PE a devenit mai în întregime irelevant și neputincios. Conform presei europene, PE este, și rămâne, irelevant pentru strategiile de combatere a pandemiei. [Link: spiegel.de]

Monitorizez îndeaproape evenimentele care au loc în PE și țin să vă informez când e necesar. PE continuă să fie o instituție a UE fără atribuții decisive, singura dimensiune relevantă pentru noi fiind atribuțiile lui ideologice. Pe acestea le cunoaștem și sunt, în marea lor parte, anti-creștine și anti-valori. Traiectoria asta continuă. Iată câteva exemple.

Pe 5 aprilie, știrea cea mai relevantă și importantă emisă de PE a fost vizita lui Greta Thunberg la PE și conferința pe care a ținut-o în Comitetul Mediului Înconjurător. Greta a conferențiat privind subiectul Dreptului Climatic / Climate Law. Subliniez, însă, că Greta are 17 ani, e încă la liceu, și nu are studii de drept.

Pe 6 aprilie, PE a prezentat cu mare interes un Raport GREVIO privind Convenția de la Istanbul. După cum unii dintre voi știți, Convenția de la Istanbul a adoptat ideologia sexuală si cea de gen: nu există genuri biologice, ci doar cele construite social. [Link: europaropa.eu]

Pe 23 aprilie, o comisie a PE a dezbătut unul dintre cele mai la modă și favorite subiecte ale lui: „dezintegrarea statului de drept în Ungaria și Polonia”. Cele două state sunt acuzate că folosesc pandemia pentru a demola democrația și statul de drept. Șansele de a muri de coronavirus în Ungaria și în Polonia sunt cu mult sub 5%, pe când cele din țările care se cred infailibile, procentul e între cel puțin 10% în Spania și peste 15% în Belgia.

În Occident, bătrânii mor în aziluri cu miile sau sunt abandonați și lăsați să moară. Unii dintre ei sunt găsiți morți chiar la câteva zile după deces. După cum se vede, pentru cei care dau cu piatra, dreptul la viață nu e prioritar.
Tot în aprilie, PE și-a folosit resursele pentru a-și „exprima solidaritatea” cu Grecia și Italia, fără însă a face nimic, pentru că nu poate. PE nu dispune de bani, dar sugerează cum să fie folosite ori distribuite fondurile deținute de celelalte instituții europene.

Agenția Europeană a Drepturilor Fundamentale (Viena) a emis mai multe rapoarte pe durata pandemiei privind „drepturile copiilor migranți” și „drepturile fundamentale ale migranților și refugiaților de la granițele Europei”.
De la începutul anului, PE a adoptat o sumedenie de alte rezoluții irelevante, iar unele privesc încălcarea drepturilor omului în Nigeria și Burundi. A emis și un raport privind „drepturile și sănătatea migranților și a refugiaților”.
Exemple de acest gen pot fi date cu duiumul, concluzia, însă, fiind aceeași: PE e o instituție în întregime irelevantă impasului în care ne aflăm, dar continuă să marginalizeze pe cei cu o gândire tradițională.

În final, vă atenționez că în PE se lucrează la o rezoluție privind „sexualitatea și avortul”. Cei care sunteți în temă cu rezoluții similare adoptate de PE în trecut veți înțelege pericolul acestei rezoluții, încât e similară cu Raportul Estrella adoptat cu mai mulți ani în urmă. Noua rezoluție e programată să fie adoptată în iunie.

Coronavirusul, însa, ar putea deturna planurile.

Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România