Sistemul de învăţământ pe care România democratică l-a moştenit în 1989 era un sistem adaptat realităţilor statului socialist. În anii care au urmat, ţara a trecut prin prefaceri profunde, atât politic, cât şi economic. Economia de piaţă şi integrarea internaţională au devenit caracteristici şi determinanţi majori ai vieţii economice din România. Guvernele care s-au succedat la putere din 1989 şi până astăzi au realizat o serie de reforme ale sistemului de învăţământ.

Nu în câteva rânduri, o modificare iniţiată de un guvern a fost anulată de următorul guvern. Cei afectaţi direct de această indecizie şi instabilitate au fost, evident, elevii. Privite astăzi în perspectivă, seria de aşa-zise reforme ale învăţământului par să fi fost mai degrabă ambiţii experimentale ale miniştrilor de resort ai vremii, realizate pe spatele elevilor şi al părinţilor. Generaţii de elevi au intrat în şcoală, neştiind când şi cum o vor absolvi. 

 

În timp ce preocuparea guvernelor şi miniştrilor a fost restructurarea învăţământului în forma sa, s-a acordat prea puţină atenţie fondului. În timp ce sistemul din 1989 corespundea realităţilor economice de atunci, sistemul actual, cu disciplinele care sunt predate, nu a ţinut pasul cu evoluţia economiei naţionale şi internaţionale. Învăţământul românesc a ajuns să fie încărcat cu materii depăşite şi cu un volum exagerat de informaţii împins spre clase tot mai mici. Tot acest balast are ca rezultat incapacitatea elevilor, încă din clasele primare, de asimilare a informaţiilor nepotrivite pentru dezvoltarea lor intelectuală şi cognitivă, iar această rupere de ritm care survine timpuriu conduce la rezultate slabe la examenele de capacitate şi bacalaureat.

 

Rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta, şi nu numai, sunt dovada rupturii aproape complete dintre elevi şi materialul informaţional care le este predat. Cei ce pierd sunt elevii şi absolvenţii, care nu se pot întoarce în şcoală pentru încă o încercare de a asimila acel material educaţional neadecvat. În felul acesta, generaţii întregi de elevi sunt jertfite din cauza incapacităţii conducătorilor de a crea un sistem adecvat, dar şi pentru a se păstra în sistem o serie de catedre şi discipline care nu mai au nicio justificare astăzi. Absolvenţii sunt pierduţi din punct de vedere economic, pentru că falsa pregătire pe care le-a asigurat-o sistemul le face imposibilă conectarea la economia ţării şi găsirea unui loc de muncă adecvat. La rândul lor, părinţii au o povară în plus – aceea de a-şi întreţine copiii deveniţi adulţi şi şomeri. În dreptul său, Statul risipeşte resurse materiale şi financiare pe un sistem ineficient, care nu îi întoarce ulterior ajutorul, sub formă de contribuţie la viaţa economică, ci îl împovărează şi mai mult pe partea de asistenţă socială. Aceasta, în timp ce mentalitatea etatist-socialistă predominantă în sistem refuză să legifereze şcolirea acasă a copiilor (homeschooling-ul) care, în toate ţările în care se practică, asigură rezultate academice superioare celor din sistemul public.