Ce sărbătoreşti, tu, creştine? Ce lucru măreţ te face să alergi până la epuizare? Să fie dragostea, bucuria, să fie oare …  lipsa de ocupaţie? 

A venit luna în care umblăm încoace şi încolo după cadouri, ornamente şi mâncare. Un timp în care, calendarul spune, sărbătorim „Crăciunul”. Dacă până acum toata lumea era preocupată cu treburile ei, acum feţele sunt mai destinse, buzele mai zâmbitoare. E sezonul în care ajutăm săracii, mergem la biserică şi ascultăm colinde.

 Dar ce reprezintă „Crăciunul” pentru tine? Să fie bucuria molipsitoare a celorlalţi sau zăpada ce-ţi dă o stare de bine? 

Ai auzit tu de Marele Domn al acestei lumi, Cel care ţine Pământul în palma Sa iubitoare? Ai auzit de Mântuitorul celor pierduţi, de Vindecătorul celor suferinzi?

„Crăciunul” nu înseamnă numai luminiţe, cozonac, băutură sau brad viu colorat. În esenţă, „Crăciunul” este Sărbătoarea Naşterii Domnului, Pruncul Sfânt! Însă noi nu L-am luat în seamă. Nu L-am primit în casele nostre, ci a avut ca pătuţ o iesle, a dormit la un loc cu vitele. N-a avut încălzire, ci boii îi încălzeau obrajii palizi. A trăit umil, ne-a arătat ce e Dragostea. Şi ne-a spus cum trebuie să fim: curaţi ca neaua şi smeriţi.

Este o vreme de cercetare şi de conştientizare a importanţei venirii singurului Fiu al Dumnezeului Preaînalt. Este o vreme în care, tu, care te numeşti creştin, să Îl primeşti pe Domnul Isus în inima ta, să fie Dumnezeul tău şi oricând să fii pregătit să-L întâmpini! 

El are Totul, dar a preferat să nu folosească nimic. E Dumnezeu, dar a ales să vină în lumea noastră păcătoasă! 

Renunţă la toate falsele motivaţii şi dă Vestea Bună mai departe: Isus este adevăratul motiv al sărbătorii! 

Articol realizat de Cristina Dragoman