Se vorbeste mult despre toleranta si nediscriminare in zilele noastre. Dar pentru cei care cer toleranta in modul cel mai zgomotos, toleranta nu are doua sensuri. E unisens. Intoleranta a devenit la moda in campusurile universitare americane. Minoritatile sexuale si grupurile pro-avort promoveaza agresiv o cultura de intoleranta impotriva celor care nu sunt de acord cu ei, in primul rind crestinii. Astazi va dam un exemplu tipic – intoleranta si discriminarea impotriva crestinilor la Universitatea Stanford din California. Libertatea de exprimare  devine tot mai greu de pus in aplicare de grupurile crestine ale acestei Universitati.

Stanford insa nu e o exceptie, ci un exemplu care dovedeste un trend chiar ingrijorator in campusurile marilor universitati ale lumii. Virusul anticrestin si al intolerantei bantuie si la universitatile Harvard, Yale, Princeton, Cambdidge, ori Oxford. De exemplu, anul trecut Facultatea de Drept a Universitatii Oxford a interzis organizarea unei conferinte pe tema casatoriei traditionale. 

Materialul care vi-l oferim astazi descrie agresivitatea cu care studentii si administratia Universitatii Stanford se dezlantuie impotriva studentilor cu vederi pro-familie si pro-viata. Exemplul de mai jos are de a face cu Stanford Anscombe Society, o organizatie a studentilor crestini americani care promoveaza valorile familiei, casatoria naturala, abstinenta pina la casatorie, viata copilului nenascut. Va rugam sa cititi cu atentie si rabdare. Materialul va va deschide ochii spre una din marile tragedii si paradoxuri ale inceputului de Mileniu – intoleranta oficiala impotriva crestinilor in campusurile universitare occidentale. 

Materialul de astazi a fost tradus si editat pentru dvs de Parintele Emil Ember, AFR Baia Mare. Ii multumim. 

Stanford, Controversele despre casatorie si avort si misiunea unei universitati
19 martie 2014: Universitatea Stanford are de-a face din nou cu o controversa privind libertatea de exprimare in campus. Astazi, problema este ca un grup de studenti, Stanford Anscombe Society, care sustin casatoria traditionala intre un barbat si o femeie, planuieste sa organizeze o conferinta la inceput de aprilie. Studentii militanti pentru minoritatile sexuale incearca sa impiedice ca aceasta conferinta sa aiba loc.  

Trecutul
Stanford a trecut printr-o controversa dura inainte: in anii 80, de exemplu, studentii sustinatori ai avortului l-au imbrancit pe un vorbitor gazduit de  Stanford Students for Life cand vorbea in campus. Pe atunci, raspunsul universitatii a fost o afirmatie rasunatoare, un motto neoficial al acesteia: „Vantul libertatii sufla” (“Die Luft der Freiheit weht”). In anul universitar 1988-1989, cand eram in ultimul an la Stanford, m-am implicat in organizatia  Stanford Students for Life. Intr-o seara l-am adus pe un activist pro-vita Randall Terry sa vorbeasca la universitate. In seara acelui eveniment, aula Annenberg de la Stanford era plina de lume. Era clar ca o mare parte din cei prezenti erau impotriva lui Randall Terry si a organizatiei Stanford Students for Life. Ei erau bineveniti sa asiste la eveniment. Problemele au inceput cand Terry a incercat sa vorbeasca si cei care se impotriveau au devenit zgomotosi. Interpelarea a devenit mai puternica si mai agresiva. Dupa mai multe minute de harmalaie, Terry a spus audientei ca va face ceva ce nu obisnuia. El va lasa deoparte conferinta pe care a pregatit-o si va fi disponibil pentru a raspunde intrebarilor din partea publicului. 

Ca raspuns, harmalaia a devenit de nesuportat. Oponentii evenimentului au inceput sa se ridice si sa urle – mai multi oameni s-au ridicat si s-au ingramadit pe culoare. Terry a incercat sa asculte intrebarile ascultatorilor, dar nu se puteau auzi. Multimea de opozanti avansa spre scena si i-a luat microfonul lui Terry din mana. In acel moment, evenimentul s-a incheiat. Ceea ce a urmat, din punctul meu de vedere, este un testament al excelentei Universitatii Stanford. Un administrator de la universitate a contactat organizatia Stanford Students for Life si a cerut sa faca o intalnire pentru a vorbi despre eveniment. Am participat la acea intalnire. Administratorul a explicat motivul pentru care universitatea era preocupata in legatura cu faptul ca nu i s-a dat voie sa se exprime in campus. Era clar ca acel administrator si liderii studentilor participanti la acea intalnire nu erau fani ai organizatiei Stanford Students for Life, dar aceasta nu conta. Acestia erau profesionisti si studenti care pretuiau invatatura si erau devotati total misiunii din a face din Universitatea  Stanford un loc pentru viata viguroasa si robusta a mintii. Aadministratorul universitatii a cerut ca pe viitor daca organizatia Stanford Students for Life vor dori sa invite un alt vorbitor controversat sa avertizeze din timp universitatea. Astfel, universitatea va oferi masurile de securitate necesare pentru ca libertatea de exprimare sa fie protejata la Stanford. Fantastic. 

Aceasta experienta mi-a crescut respectul pentru Stanford si imi ramane in amintire pentru totdeauna. Insa aceasta nu inseamna ca Stanford a fost intotdeauna un mediu primitor pentru mine. Dar aceasta este bine pentru ca misiunea unei universitati nu este sa-si menajeze studentii prin omogenitate.  

Prezentul 

Privind opozitia ei fata de viitoarea conferinta a organizatiei Anscombe Society, studenta Brianne Huntsman a spus : „Multi studenti homosexuali vin la Stanford pentru ca este unul din cele mai prietenoase locuri pentru minoritatile sexuale din lume”. Poate acesta este un factor in decizia lor de a veni la Stanford, dar motivul principal trebuie sa fie acela de a urma o educatie la Stanford. Stanford este in esenta o universitate. Nu este un club. Nu este un grup de sprijin. Misiunea universitatii nu este de a oferi un mediu confortabil pentru cei care au norocul sa isi petreaca timpul aici. Mai degraba, ca universitate, Stanford ar trebui sa-si provoace studentii sa creasca, sa exploreze, sa caute ceea ce este adevarat, sa urmareasca excelenta si sa-si dezvolte capacitatile care ii vor capacita sa isi aduca aportul la binele societatii si la progresul uman.  Huntsman a spus de asemenea: „Stanford se presupune a fi un loc sigur pentru noi”. Desigur acesti studenti ar trebui sa simta ca exista o siguranta in campus si ca sunt protejati de orice agresiune fizica atat ei cat si orice vizitator din campus.  Dar universitatea nu datoreaza nimanui un mediu confortabil emotional sau intelectual. Stanford este parte a lumii reale. 

Intoleranta pentru studentii pro-vita 

Ca femeie militanta pentru pro-vita la Stanford, nu am avut niciodata parte de un loc „prietenos” la Stanford, dar in multe privinte nu am experimentat-o ca fiind un loc „sigur”. In loc sa incerc sa reduc la tacere pe oricine mi s-ar opune cu ajutorul Universitatii, am simtit ca cel mai bun raspuns la aceasta stare era sa caut sa fiu mai bine informata si sa iau parte in public la activismul  prin care sa ajut la ocrotirea unei culturi primordiale in care femeile chiar daca nu sunt tratate „prietenos” sa se simta macar in siguranta. Huntsman si altii au mai obiectat la acest punct ca pentru cei care sunt studenti si apartin minoritatilor sexuale, aceasta este despre identitatea lor interioara. Permiteti-mi sa va explic de ce opozitia mea fata de avort nu este o problema politica abstracta. 

De ce avortul este imoral 

Pentru mine, ca femeie, avortul este o profunda problema personala. Avortul este despre mine pe mai multe planuri, nu in ultimul rand pe cel fizic. Ca femeie, capacitatea de a ramane insarcinata este parte din ceea ce sunt. Atitudinea societatii fata de sarcina este despre mine ca femeie si este despre corpul meu, asa cum este despre toate femeile si despre trupurile tuturor femeilor. Corpul femeii este proiectat sa fie capabil de sarcina, doar un atac fizic, fie material sau chimic, poate intrerupe o sarcina existenta in femeie.  

Avortul este parte a unei culturi in care barbatii ajung sa pretinda accesul sexual la trupul femeii fara sa se mai preocupe de consecinte. Aceasta cultura a sexului, care era omniprezenta la Stanford cand eram studenta acolo, este o amenintare fizica la adresa corpului meu. Singul barbat care poate avea acces in mod intim la corpul meu este cel care ma accepta complet, in intregime, iar aceasta inseamna si acceptarea capacitatii corpului meu de a ramane insarcinata. Nu sunt disponibila pentru a fi folosita de barbat pentru sex ocazional, doar ca sa fiu aruncata afara, singura si fortata sa avortez daca raman insarcinata. Intr-un asemenea ambient ca cel din campusul Stanford din anii 80, unde se astepta ca trupurile femeilor sa fie disponibile pentru sex, iar avortul este „iesirea de urgenta” in cazul unei sarcini, intalnirile amoroase erau, in cea mai mare parte, nici „prietenoase” nici tendinte „sigure”.  

Mai mult, in experienta de la Stanford, am fost afectata de eforturile feministe care erau centrate pe mentinerea avortului legal, mai mult decat pe sustinerea unei culturi sexuale sanatoase si pe cultivarea unor alternative in lumea patriarhala a carierei in care fagasul serviciului era si inca mai este proiectat pentru trupurile care nu raman insarcinate. Am fost profund marcata de cultura sexuala omniprezenta care m-a incurajat pe mine si pe alte tinere sa ne vedem trupurile cu abilitatea lor de a ramane insarcinate ca o amenintare la cariera noastra, ca un obstacol la a valorifica educatia noastra. Acesta nu a fost un mediu „prietenos” sau „sigur” pentru mine. Dar am iubit Stanford-ul. Am iubit Stanford-ul nu pentru ca era usor si confortabil. Am iubit Stanford-ul pentru ca era un mediu cu provocari si oportunitati pentru a invata, plin cu oameni diferiti de mine de la care am invatat poate mai mult in afara clasei decat la ore. 

Lumea nu este un loc prietenos emotional. Nici macar, in multe situatii, lumea nu este un loc sigur. Aceasta este realitatea. Am iubit Stanford-ul pentru ca era un mediu plin de realitate care ma impingea, ma provoca, imi extindea orizonturile si ma pregatea sa ma angajez intr-o lume cu toate fortele atunci cand am parasit campusul. Daca Stanford i-ar fi redus la tacere pe cei care mi s-au impotrivit, pentru ca cei care mi s-au impotrivit erau „neprietenosi” (si unii dintre ei chiar erau neprietenosi fata de mine), universitatea ar fi esuat in misiunea ei. Cred ca protestatarii care l-au redus la tacere pe Randall Terry, mai mult decat faptul ca nu l-au ascultat, au esuat in aceasta situatie in rolul lor de studenti. 

Astazi, pe masura ce se apropie conferinta asociatiei Anscombe Society, Stanford risca sa refaca acel colaps de acum douazeci si cinci de ani. Miza este mare, implicand nu numai aceasta universitate, dar si societatea noastra ca intreg, in care tensiunile privind chestiunile casatoriei si sexului sunt foarte ridicate. Organizatia Anscombe Society a invitat vorbitori care cauta sa adreseze aceste chestiuni intr-o maniera rationala si civilizata, fara a puncta vederile cuiva, iar aceasta va ajuta mai mult la construirea unei culturi in care noi putem trai pasnic impreuna, decat daca se vor depune eforturi pentru a reduce la tacere pe vorbitorii organizatiei si invitatii ei. Intelegerea reciproca nu inseamna si acord reciproc. Acordul este un castig improbabil al conferintei, dar ne permite cel putin sa ne intelegem unii pe altii. Doar pe temelia intelegerii noi putem cauta o cale de a pasi inainte, invatand sa traim in pace si respectandu-ne cu diferentele noastre. 

Incercand sa-i reduci la tacere pe ceilalti pentru ca unul se teme de ceea ce ar avea ei de spus nu este un mod de a invata. Si nu este un mod de a arata ca esti universitate. Mai degraba, lasa vantul libertatii sa sufle/bata. Autoarea articolului este Dr. Jennifer S. Bryon. Textul articolului in engleza poate fi citit aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2014/03/12913/?utm_source=The+Witherspoon+Institute&utm_campaign=08c502deebRSS_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_15ce6af37b-08c502deeb-84096369#sthash.Ez9R5CbD.dpuf

 

Alianta Familiilor din Romania