Radio crestin Filadelfia

Marșul pentru viață 2020 va fi reprogramat pentru duminică, 17 mai

In data de 8 martie 2020, Ministerul Afacerilor Interne din România a decis, în contextul răspândirii infecțiilor cu Covid-19, interzicerea până la 31 martie a oricărei activități la care participă peste 1000 de persoane și impunerea unor restricții pentru activitățile la care participă sute de persoane. În acest context, organizatorii Marșului pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” au decis ca evenimentul să fie reprogramat duminică, 17 mai 2020, de Ziua Națională a Familiei.

Celelalte activități organizate în cadrul Lunii pentru viață, în peste 900 de localități din România și Republica Moldova, la care participă un număr mic de persoane își vor urma cursul firesc, cu excepția celor care presupun vizite la maternități și spitale.

Apreciem efortul extraordinar făcut de organizatorii locali pentru organizarea Lunii pentru viață 2020 și dragostea cu care mii de oameni se implică în această perioadă în activități de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, pentru părinți și copiii născuți și nenăscuți.

În momentele de criză este foarte important să ne protejăm. Dar este foarte important să continuăm să facem binele, să sprijinim și să venim în ajutorul celor vulnerabili. De-a lungul istoriei, omenirea a depășit probleme complicate prin solidaritate, dragoste, spirit de dăruire și într-ajutorare. E important să păstrăm sănătatea și să nu ne pierdem dragostea.

Sperăm ca grija pe care o avem acum să ne inspire în a-i proteja mai mult pe cei care nu se pot proteja singuri, pe copiii nenăscuți.