Nefericitii din rai
O poveste incredibilă se întâmplă într-o ţară frumoasă ca în basme, extrem de bogată, cu peisaje naturale mirifice, cu munţi fascinanţi, mărginiţi de lacuri şi fiorduri de o rară frumuseţe. Povestea incredibilă este că într-o tară ca un paradis copiii şi implicit şi păriţii lor sunt extrem de nefericiţi.
Mai jos ambasadoarea Norvegiei la Bucureşti, afirmând ( la minutul 9. 57) ca în 2 din 10 cazuri copiii nu mai sunt crescuţi de către părinţii lor. Dă click pe poza dacă vrei să vezi interviul întreg
Nu toţi, dar cel puţin 20% dintre ei. În ţara aceasta frumoasă şi bogată în 2 din 10 cazuri copiilor le este interzis să se bucure de iubirea şi protecţia părinţilor lor naturali. Li se interzice să se bucure de dragostea rudelor, a bunicilor, a mătuşilor, unchilor, verilor şi a altor rude, sânge din sângele lor.
Norvegia este ţara în care statul dispreţuieşte părinţii
Este ciudat că în ţara aceasta frumoasă şi bogată statul are o percepţie foarte negativă, foarte proastă despre părinţii naturali ai copiilor. Merge de la prezumţia că părinţii naturali sunt duşamnii copiilor. Nu te-ai îngrijora că un animal nu şi-ar purta de grijă puilor săi. Dar Norvegia se „îngrijorează” de părinţi. Faptele arată că această îngrijorare are alte rădăcini, printre care sumele imense de bani care circulă prin sistemul Barnevernet.
De ce se întâmplă acest lucru? Părerea mea este că ar fi 2 probleme majore:
1.Norvegia care a fost cândva creştină este acum atee. De fapt este cea mai ateistă din Europa. Doar 1-2 % din populaţie mai frecventează biserica, ceilalţi au căzut pradă secularismuluiar raportându-se la viaţă doar din perspectiva materială.
2.Norvegia este atât de bogată încât a devenit o problemă în cum să cheltuie aceşti bani. Bogăţia şi secularismul au făcut ca oamenii (şi copii) să fie priviţi ca fiinţe pur biologice, care trebuie să se ingrijească doar de trup. Nu mai este de interes moralitatea, veşnicia, când există mâncare şi bautură din abundenţă, lucuinţe frumoase, somn, pofte şi o mulţime de posibilităţi de distracţie.
Atunci când Norvegia era creştină, era acceptat, ca de la sine înţeles, faptul că întotdeauna părinţii (cu foarte rare excepţii) îşi preţuiesc copiii şi cu cât părinţii sunt mai credincioşi şi mai temători de Dumnezeu, cu atât familia este mai sănătoasă şi mediul familial cu atât mai prielnic pentru dezvoltarea pe toate planurile a copiilor, indiferent de nivelul de sărăcie sau bogăţie. Toţi ştim foarte bine că şi animalele au instinctul matern foarte dezvoltat şi că mama animal şi-ar da viaţa pentru pui. Dar statul ateist, secularist norvegian, nu vrea să recunoască acest atribuit omului. Statul norvegian dispreţuieşte pe cetăţenii săi, pe părinţii şi bunicii norvegieni.
STATUL, noul dumnezeu al Norvegiei
Dar acum, o Norvegie atee şi foarte bogată (datorită rezervelor naturale) şi-a permis să pretindă cu aroganţă că stie mai bine decât Dumnezeu şi decât părinţii care sunt nevoile copiilor. Pretinde că aceşti copii nu mai sunt ai părinţilor, ci ai statului şi că el statul cunoaşte mai bine nevoile copiilor. Deci o Norvegie socialistă în care statul este Noul dumnezeu!
Drept urmare a „îngrăşat” un aparat birocratic uriaş format din tot soiul de funcţionari, asistenţi sociali, psihologi, sociologi, care ignorând nu numai legile lui Dumnezeu, ci orice lege a bunului simţ, au emis o mulţime de legi complicate şi arbitrare, care, sub deviza ipocrită „Interesul superior al copilului” postulează că părinţii ar reprezenta un pericol pentru copii.
A creat deci un oribil Barnevernet, căruia i-a dat foarte mulţi bani şi puteri depline. Apoi l-a multiplicat în fiecare comună. Barnevernetul este oglindirea unui sistem totalitar de opresiune a familiilor. Ei stau la pândă în fiecare comună, spionând familii, spionând în scoli pentru a-şi putea face „norma”, la cazuri rezolvate, la copiii salvaţi de părinţii lor.
Doamna ambasador a Norvegiei la Bucureşti a afirmat că totuşi numai în 2 la 10 cazuri copiii nu trăiesc în mediul lor familial. Numai 2 din 10 cazuri? Deci 20% dintre părinţi sunt periculoşi? Plus încă cel puţin 20% dintre toate rudele acelor „părinţi netrebnici”, pentru că Barnevernetul când răpeşte copiii nu îi dă nici în ruptul capului rudelor ci îi duce în medii stăine. Deci aproape jumătate din populaţia norvegiei reprezintă un pericol pentru proprii copii? Vai de ţara această bogată pradă secularismului lipsit de scupule.
Adevăratul abuz pshic, emoţional, fizic, o teribilă frica, sentimentul lipsei de identitate, necunoaşterea rădăcinilor, întârzierea în maturizare şi în asumarea de responsabilităţi se fac vizibile abia o dată cu mutarea copiilor în medii străine. E posibil ca acolo să aibă mai multe lucruri materiale, dar nu vor avea niciodată iubirea necondiţionată a părinţilor lor. Abia acolo, lângă oameni care nu pot simţi niciodată pentru ei ca adevăraţii părinţi, se pot întâmpla cele mai multe abuzuri asupra copiilor. Copii abuzaţi in Foster care:http://www.sunherald.com/news/local/crime/article52337450.html
Dând click pe poza de mai jos vezi ce generaţii de copii cresc tările scandinave ghidaţi de psihologii lor ciudaţi:
Mă întreb cum acceptă oamenii. Populaţia deşi are un trai material bun, lucrează doar 4 zile pe săptămână, este îngenunchiată de stat, îndoctrinată şi manipulată, supusă, corectă politic, dezorientată. Fără Dumnezeu oamenii nu mai au repere şi cred că statul stie mai bine Întotdeauna când se răpesc copiii vreunei familii sunt amneniţaţi, manipulaţi să tacă. Pe noi în România doar sărăcia ne fereşte de acest sistem diabolic. Vezi aici detalii şi un alt caz de răpire descris în amănunţime:
Unii sesizează pericolul şi mulţi imigranţi (pentru că lor li se răpesc mai des copii) auînceput să fugă din Norvegia. Alţii cred că nu li se va întâmpla lor, până când nenorocirea dă peste ei.
Dacă vă doare inima pentru copiii răpiţi şi batojocoriţi de Barnevernet Norvegia, faceţi tot ce vă stă în putinţă ca să expuneţi ticăloşiile lor. Am venit în articolele anterioare cu sugesti cum să facem lucrul acesta. Monstrul Barnevernet se bazează pe tăcerea celor ce sunt afectaţi şi pe tăcerea noastră. Să nu tăcem!