Miercuri, 17 decembrie 2014, începând cu orele 12.00, în sala de conferințe a Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran” din Timișoara, va avea loc dezbaterea cu titlul Istorie, credință, ideologie.
Evenimentul este organizat de Schuman Centre for European Studies, iar invitații noștri vor fi: Jeff Fountain, autorul cărții Speranță pentru Europa și director al Schuman Centre for European Studies, Amsterdam, Olanda; Monsegnior dr. Piotr Mazurkiewicz, Universitatea „Ștefan Wyszynsky” Varșovia, Polonia; Dr. Silviu Rogobete, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Timișoara, fondatorul Centrului de Educație Creștină și Cultură Contemporană Areopagus.
Dezbaterea va fi moderată de conf. dr. Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran” din Timișoara.
Evenimentul își propune să aducă în discuție situația Europei la 25 de ani de la căderea regimurilor comuniste și încetarea războiului rece, precum și elementele care pot “restaura sufletul Europei”, pornind de la premisa formulată de “părintele Europei”, Robert Schuman, și anume că “democrația este fie creștină, fie imposibilă”. Provocările fiecărei generații au nevoie de răspunsuri instituționale, însă instituțiile singure nu pot soluționa problemele umane. Vom asista la o dezbatere despre forța discretă, dar decizivă, pe care o au avut-o și continuă să o aibă valorile morale în schimbarea cursului istoriei.
Intrarea este liberă.
Schuman Centre for European Studies este un institut de cercetare de pe lângă Universitatea Națiunilor, care își propune să identifice și să promoveze perspective biblice cu privire la trecutul, prezentul și viitorul Europei. Principalele inițiative publice ale Centrului Schuman la nivel european sunt conferința anuală “The State of Europe”, organizată de fiecare dată în 9 Mai, ziua Europei, în capitala europeană a anului și The Heritage Tours, tururi istorice al principalelor locuri din Europa continentală, respectiv Marea Britanie, în care oameni cu profunde convingeri creștine au inițiat acțiuni care au dus la schimbări esențiale în istoria continentului; aceste tururi sunt organizate anual în lunile iulie-august și sunt însoțite pe traseu de prelegeri și conferințe.
În România, Centrul Schuman este inițiatorul simpozionului și respectiv al școlii de vară Creștinism. Societate civilă. Angajare publică de la Suceava și organizatorul seriei Prelegerile Robert Schuman de la Iași. Inițiativele noastre în țară își propun același obiectiv ca și la nivel european: afirmarea publică și diseminarea valorilor creștine care au contribuit substanțial la nașterea civilizației europene și a Comunității Europene, “o comunitate de popoare adânc înrădăcinate în valorile creștine fundamentale”, după cum afirma Robert Schuman.
Schuman Centre for European Studies
Șipoţel 21, Iași, România
Persoana de contact: Marinela Blaj, tel.: 0746.12.22.55
www.schumancentre.eu